Noi credem că cel mai important lucru este ca fiecare dintre noi să ne alegem drumul în felul nostru.

Povestea „MyWaY” s-a născut din nevoia tinerilor de a alege ceea ce li se potriveste.

La fel ca și în melodia lui Frank Sinatra, deciziile ne aparțin și fiecare iși construiește propriul său drum.

 

„I planned each chartered course
Each careful step along the by-way
And more, much more than this
I did it, my way”

                 My Way – Frank Sinatra

Despre noi

“Educația este elementul care face diferența, care contribuie la dezvoltarea frumoasă a individului, ajutându-l să aibă propria opinie, și îl pregătește pentru viață. Este important ca alegerile pe care le faci în drumul către carieră să fie în concordanță cu aptitudinile tale.

Și, aici mă gândesc la VOCAȚIE. Cuvântul vocație vine din latinescul „vocare” care înseamnă „chemare”, acea voce care scoate în evidență tot ce este mai bun din fiecare individ, acea combinație de talente și abilități pe care le ai și le dezvolți permanent.

David A. Shapiro, în cartea sa, „Choosing the right thing to do” („Cum să faci alegeri corecte”) analizează termenul de „right thing” (corect/etic) din perspectiva a patru dimensiuni majore: decizii corecte pentru comunitate, pentru viața personală, pentru ecosistem și pentru tine ca individ. Iubind ceea ce faci și ce este potrivit pentru tine, vei atinge succesul. El va fi doar o consecință a activității tale, fără să simți presiunea muncii.

Vă amintiți obișnuita întrebare „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”? Câți dintre voi știți încă din anii de liceu ce profesie veți alege sau în ce domeniu vreți să vă desfășurați activitatea?

Trăim într-o societate în care există o multitudine de posibilități și acesta este un lucru bun, însă alegerea carierei devine mai dificilă și presupune să îți indentifici pasiunile și potențialul. Trăind propria experiență, îți vei maximiza șansele ca drumul tău să fie lin și încununat de succes.

Fundația pentru Educație și Vocație își propune ca, prin proiectele sale, să ghideze tinerii în descoperirea vocației. Creăm o comunitate puternică în care scopul nostru comun este de a oferi cadrul în care fiecare își găsește locul și valoarea, împreună construim armonios.”

Președinte,

Daniela Vasilescu