MyWaY – singurul program educațional care îmbină teoria cu practica

de | nov. 10, 2021 | Noutati

Distribuiti acest articol

Cristina Chririac: Care a fost experiența ta în cadrul programului MyWaY?

Delia Mihăilă: Am participat la internshipul din domeniul juridic la un cabinet de avocatură și a fost o experiență unică. M-am bucurat enorm că am luat parte la acest internship, pentru că, în primul rând, m-am redescoperit pe mine și, în al doilea rând, mi s-a confirmat faptul că alegerea carierei pe care mi-am luat-o în urmă cu câțiva ani de a fi avocat a fost cea corectă și că este făcută pentru mine. M-am bucurat să pot experimenta viața de avocat cât s-a putut în acea săptămână.

C.C: Câți ani ani și în ce clasă ești? Când te-ai hotărât că vrei să devi avocat? Te-au ajutat părinții sau ți-ai descoperit singură pasiunea?

D.M: Am 16 ani, sunt clasa a XI-a pe profilul filologie – bilingv spaniolă. Am luat decizia de a deveni avocat prin clasa a VII-a. M-a atras ceva la această meserie, însă a fost un mister și pentru mine exact ce anume; mi s-a părut intrigantă, interesantă. Părinții m-au susținut din primul moment în care le-am zis. Nu a fost o alegere indusă de familie, ci una luată singură. Sunt prima din familie care urmează această facultate ceea ce mă face să mă simt specială.

C.C: Cum ai descoperit programul MyWaY?

D.M: Am descoperit Fundația pentru Educație și Vocație, respectiv programul MyWaY de la mama mea căreia Dana i-a propus acest proiect.

C.C: Care a fost experiența la compania aleasă?

D.M: În cadrul companiei am lucrat cu niște oameni foarte deschiși care m-au învățat enorm de multe lucruri. M-am bucurat că m-am simțit parte din echipă. Nu ne-au lăsat pe niciuna de-o parte cât ei lucrau la altceva. De exemplu, ne-au arătat cum se face un contract, am vorbit despre Constituția României. Am pornit de jos. Am avut chiar un mare noroc cu oamenii din cadrul acestei companii. Au fost chiar excepționali, iar eu, personal, mi-am găsit un model de urmat. Am spus că-mi doresc să ajung ca ei și să am așa mare succes ca ei. Chiar mă bucur că am avut onoarea să-i cunosc.

C.C: Le-ai împărtățit experiența ta colegilor, prietenilor?

D.M: Cum am terminat internshipul am fugit la prietenii și la colegii mei să le spun despre acest proiect. L-am recomandat din plin, le-am spus că eu am fost extrem de mulțumită. Pe viitor aș vrea să mai particip la astfel de internshipuri doar ca să mai experimentez în diferite domenii, să văd ce se întâmplă de fapt în diverse meserii. Ei au fost chiar încântați să audă și le-am spus că voi mai reveni cu informații când se mai pun diverse internshipuri.

C.C: Cât de important ți se pare ție acest program?

D.M: Programul MyWaY mi se pare extrem de important. Eu una aveam deja în cap ce vreau să fac, dar am multe cunoștințe, participante în proiect, care nu erau sigure pe ce domeniu să meargă și acest proiect le-a deschis o cale nouă, ceea ce mi s-a părut extrem de interesant. Altor persoane li s-au confirmat alegerile pe care le-au făcut în trecut. Cea mai importantă parte a proiectului mi se pare internshipul, pentru că până nu am văzut exact ce se întâmplă în decursul unei săptămâni, nu puteam să spun că sunt 100% convinsă de acestă meserie, dar după aceea am putut spune „Da, mă văd făcând asta. Este pentru mine”. Mi s-au confirmat toate visele și m-a bucurat enorm de mult asta.

C.C: Crezi că dacă în cadrul curriculei școlară ați avea orientare în carieră sau consiliere vocațională colegii tăi ar primi cu brațele deschise aceste ore sau crezi că mulți dintre ei încă sunt reticenți?

D.M: Cred că majoritatea ar primi cu brațele deschise această oportunitate dat fiind faptul că mulți dintre colegii mei nu șiu ce vor să facă. Suntem clasa a XI-a și deja sunt destul de speriați de ce le rezervă viitorul, pentru că se gândesc că nu știu dacă sunt în stare să facă asta. Dacă li s-ar oferi acest proiect le-ar deschide multe căi noi și li s-ar potoli puțin aceste frici de viitor.

C.C: Aveți educație antreprenorială la liceu? Dacă da, cum decurg orele?

D.M: Da, din clasa a X-a. Pot să spun că am învățat multe. Ne-au pus să facem un plan de afacere ceea ce mi s-a părut cel mai interesant, nu mai făcusem până atunci. A fost foarte interesant să fac și research-ul, dar să-l și întocmesc la propriul zis. Pe viitor aș dori ca orele să se țină în continuare, deoarece mi se par foarte utile. Mă bucur enorm că s-a introdus această materie. Am început-o în clasa a X-a, dar părerea mea e că puteam s-o începem mai devreme. Totuși, mai bine mai târziu decât niciodată.

C.C: Crezi că dacă ar veni diverși antreprenori la aceste ore de educație antreprenorială să vă împărtășească din experiența lor profesională ar fi mai cool, ați putea să învățați mai ușor materia?

D.M: Ar fi, în primul rând, mult mai interesant să vezi cum e viața unui antreprenor, să îți spună din experințele sale, eșecurile, succesele. Pe lângă asta, ar fi mult mai practic. Este ca în programul MyWaY, a fost mult mai bine să vorbesc cu acești avocați cu care am lucrat timp de 1 săptămână, să aflu despre experiențele lor. Așa ar fi și cu antreprenorii. Dacă ar veni la aceste ore, poate ne-ar explica într-o manieră în care profesorul nu știe să le explice.

Dana Vasilescu: Delia, dacă nu ar fi fost acest proiect MyWaY, ce ai fi făcut în continuare în drumul tău către admiterea la facultate?

D.M: Probabil aș fi căutat proiecte similare sau care oferă mai multe stagiaturi să văd cum este viața unui avocat; dacă nu vedeam cum este, nu cred că eram ferm convinsă. Dacă nu existau astfel de proiecte, probabil doar mă pregăteam la meditații, învățam. Acest proiect a venit mănușă, pentru că, din punctul meu de vedere, venind la finalul clasei a X-a pentru mine a fost un timing foarte bun, pentru că așa știu clar că asta este de mine. Mă bucur enorm că mi-a ieșit acest proiect în cale.

Dana Vasilescu: Știu că ați văzut toate părțile, ați fost și în instanță, ați vorbit și cu un procuror. Facultatea de Drept nu înseamnă doar avocatură, dar tu ai ales așa. De ce?

D.M: Pur și simplu când am vorbit cu respectivul procuror am spus că nu este de mine. Felul în care vorbea era diferit de cel al avocaților. Am spus că prefer să ajung ca ei, nu ca el. Felul în care se purta nu m-a atras atât de care.

Emisiunea “Autentic românesc” – Canal 33